Uniunea Europeană a unit aproape trei duzini de țări europene, devenind o entitate unică care combină caracteristicile unui stat și a unei organizații internaționale. Una dintre sarcinile acestei asociații este formarea unei zone economice comune, unde va circula o monedă europeană unică. Până în prezent, compoziția Uniunii Europene nu coincide cu compoziția zonei în care se utilizează euro.
Este obișnuit să se numească zona euro un grup de țări care au adoptat moneda unică europeană, numită euro, ca mijloc legal de plată pe teritoriul lor. În ianuarie 1999, existau unsprezece astfel de țări: Germania, Austria, Franța, Belgia, Finlanda, Italia, Irlanda, Portugalia, Spania, Țările de Jos și Luxemburg. Puțin mai târziu, zona euro s-a extins datorită aderării la Slovenia, Grecia, Malta, Slovacia, Cipru și Estonia.
Așa-numita zonă euro extinsă include alte câteva state, unde este utilizată și moneda unică europeană. Deci, acordurile cu Uniunea Europeană au fost încheiate de San Marino, Vatican și Monaco. Fără încheierea unui acord, euro este utilizat în așezările din Andorra, Muntenegru și Kosovo.
Formarea unei politici monetare și economice comune în țările europene a avut loc în trei etape. Moneda unică europeană a devenit singurul mijloc legal de plată din zona euro din martie 2002.
Introducerea unei unități monetare comune a devenit cel mai îndrăzneț experiment economic din vremurile recente. Până acum, experții argumentează dacă trecerea la o monedă unică a fost oportună. Problemele de distribuție a beneficiilor și posibilele costuri din crearea unei uniuni monetare între state individuale și sectoare ale economiei nu au fost încă rezolvate. Cel mai probabil, rezultatul experimentului va afecta nu numai Europa, ci și multe alte state care mențin relații economice cu această regiune.
Orice țară din UE are în mod formal tot dreptul de a intra în zona euro. Și totuși, candidații pentru aderarea la zona euro trebuie să îndeplinească anumite criterii care se aplică politicii lor monetare. În primul rând, deficitul bugetar al țării candidate ar trebui să se încadreze în 3% din PIB, iar datoria sectorului guvernamental să fie aproape de 60% din PIB.
În plus, un stat care dorește să intre în zona euro trebuie să asigure un curs de schimb stabil al monedei sale în raport cu moneda europeană. De asemenea, se iau în considerare gradul de independență al Băncii Centrale a țării și nivelul de coerență al politicii sale financiare cu politica țărilor din zona euro.
La evaluarea potențialilor noi membri ai zonei euro, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană iau în considerare rezultatele integrării reciproce a piețelor, dezvoltarea balanței de plăți, a costurilor forței de muncă și a nivelului indicilor de preț. După obținerea calității de membru al uniunii monetare, noul membru al zonei euro va fi obligat să îndeplinească criteriile de stabilitate stabilite pentru sectorul financiar.
La intrarea în zona monedei unice europene, noii membri ai Uniunii transferă toate competențele în domeniul politicii monetare și de credit către Banca Centrală Europeană, care decide acum aspecte legate de stabilirea nivelului ratelor dobânzii și determinarea volumului de bancnote.
Pentru fiecare nou membru al UE, aderarea la zona euro este un pas natural care duce la integrarea completă și cuprinzătoare a statului în Uniunea Europeană.
